Echipa ta nu are nevoie de mai multă motivație, ci de instrumente concrete pentru a-și scoate sistemul nervos din copleșire.
Training somatic live bazat pe neuroștiință, pentru organizații care vor să reducă burnout-ul. Instrumente aplicabile a doua zi la birou.
Avem tot felul de beneficii, dar oamenii sunt tot mai obosiți
Angajații nu mai sunt atrași de beneficiile clasice precum abonamentul la sală și pleacă oricum.
Programele de wellbeing organizate în trecut au avut adopție bună doar la lansare. Acum, când propui ceva nou, prima ta frică este „Plătesc și iar nu vine nimeni.”
Fluctuația personalului și concediile medicale scurte continuă, dar nu ai un protocol clar de prevenție.
Dacă te regăsești, continuă să citești.
Programele de wellbeing actuale ignoră corpul
În momentele tensionate, rațiunea, ținta instrumentelor cognitive, este deturnată de reacția emoțională. De la tehnici de schimbare a gândurilor, la tehnici de creștere a motivației, aceste programe lucrează cu mintea.
La prima vedere, par eficiente, însă dacă angajații nu au reacții emoționale explozive, vizibile chiar și pentru formatorul fără specializare somatică, experiența corpului lor trece pe sub radar.
Se întorc la birou, își rezumă taskurile și „din neant” greșesc un document sau se ceartă cu managerul de proiect. Oare s-au destabilizat întâmplător sau în urma senzațiilor copleșitoare, care nu au fost adresate în timpul trainingului?
De ce să lucrezi cu mine
This is the heading
Sunt formator acreditat ANC, așa că nu vii la un training improvizat.
This is the heading
Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, așa că înțeleg sistemul nervos din anatomie.
Sunt în formare în Somatic Experiencing®, metodă terapeutică dezvoltată de Peter Levine, cu zeci de ani de practică în spate.
Piața este plină de furnizori de wellbeing care sună la fel. Ce mă diferențiază este combinația dintre formare medicală reală, specializare pe sistemul nervos și un conținut pe care l-am livrat deja 1-la-1, cu rezultate. Nu testez pe echipa ta.
Ce poți aștepta realist de la un training scurt
Un training de 3 sesiuni nu rezolvă burnout-ul angajaților și nu schimbă peste noapte fluctuația. Asta cere wellbeing integrat în cultura companiei și susținut în timp.
Ce face un training scurt, și face bine, este alfabetizare somatică. Membrii echipei învață să citească semnalele de bază ale corpului și să folosească singuri câteva practici de reglare.
Asta este măsurabil, prin autoevaluare înainte și după, și reprezintă un pilot pe care îl poți prezenta ca prim pas reușit, pe baza căruia construiești mai departe. Dacă îl propui intern ca pilot cu rezultate măsurabile și nu ca transformare, devine mai credibil și nu te expune la dezamăgire.
Ce primești
- Apel gratuit de 30 minute, pentru a vedea dacă trainingul se potrivește echipei
- 3 sesiuni de câte 90 minute, online sau la sediu, în grupuri de max. 12 participanți
- Tarif preferențial la programul 1-la-1, pentru angajații care vor să aprofundeze
- Raport cu rata de participare și autoevaluare pre/post, pentru a fi trimis mai departe
- Check-in la 1 lună și la 3 luni, pentru a evalua gradul de alfabetizare somatică al angajaților
INVESTIȚIE
1500 EUR
Ce găsești în Training
Primul pas este un Discovery Call de 30 minute pe Google Meet, pentru a clarifica nevoile echipei, contextul organizației și ce anume generează epuizarea. Apoi structurăm sesiunile în felul următor:
Ce se întâmplă în corp când sistemul nervos este suprasolicitat și de ce gândirea pozitivă nu este suficientă în criză.
Cum arată Fight, Flight și Freeze în context profesional și cum le recunoști în tine și în echipă.
Practici de reglare integrabile în rutina zilnică, care funcționează în mai puțin de 2 minute.
Vrei să afli cum s-ar adapta aceste sesiuni pe specificul echipei tale?
Obiecții și Demontări
Tehnicile pe care le folosesc au efecte demonstrate independent: respirația cu expir prelungit scade activarea fiziologică, mișcarea ritmică și co-reglarea au dovezi proprii. Nu îmi sprijin credibilitatea pe un trend, ci pe ce se simte în corp.
Programele de mindfulness cer schimbarea obiceiurilor, de aici abandonul. Trainingul somatic oferă instrumente aplicabile imediat, în 2-3 minute, la birou. Bariera de adopție este fundamental diferită.
Stabilim împreună un protocol simplu: chestionare de autoevaluare a stării de bine și a nivelului perceput de stres înainte și după training. Raportul final include date despre progresul perceput al echipei.
Sunt instruită să lucrez titrat, adică în doze care nu copleșesc. Scopul este reglarea, nu catharsis-ul emoțional. Formarea mea medicală îmi permite să gestionez profesional dinamica de grup.
Scăderea performanței: copleșire sau lipsă de motivație?
Oamenii din echipa ta nu și-au pierdut motivația. Ajută-i să înțeleagă de ce sistemul lor nervos este copleșit și ce pot face concret pentru a-l regla.